De acum am văzut aceste mini-globuri din sticlă pe pagina de facebook Creashop HobbyCrafts, m-am îndrăgostit instantaneu. Am plasat iute o comandă de două globuri şi două căpăcele dantelate (30 de lei toată comanda cu tot cu transport – atenţie, globurile şi capacele se vând separat!) şi echipa Creashop a făcut şi un efort suplimentar să-mi expedieze comanda între intervalele în care expediază de obicei, ca să se asigure că ajunge la timp la mine. Vă mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut!
Unul dintre globuri va merge la o persoană foarte specială (îl voi decora pentru ea, dar nu vă spun cum încă, o să vă arăt rezultatul final când va fi gata) iar altul va ajunge cadou de 8 martie la o doamnă pasionată de grădinărit. În el voi pune seminţe de flori pe care destinatara cadoului să le poată planta. În poza de mai jos am pus inimioare din hârtie pentru că nu am apucat încă să cumpăr seminţele. Nu am reuşit să fac o poză care să-l pună cu adevărat în valoare pentru că îmi tot bate lumina în sticlă, dar pe site găsiţi poze mult mai concludente.
Cutiuţa în care e pozat globuleţul e decorată de mine cu tehnica şerveţelului, aşa că voi putea dărui ceva făcut de mine cu mare, mare drag.
De menţionat că acel căpăcel nu stă bine montat, dacă vreţi să-l oferiţi cu ceva înăuntru, atunci montaţi căpăcelul temporar şi oferiţi-l într-o cutie, indicându-i destinatarului cadoului să-l lipească ulterior cu lipici pentru bijuterii. Dacă vreţi să faceţi un produs finit, lipiţi-l voi dinainte şi îl puteţi dărui şi pe lănţişor.
Pentru 8 martie nu mai aveţi timp să le comandaţi (de fapt nici nu ştiu dacă mai au stocuri, mă gândesc că s-au vândut ca pâinea caldă) dar deja îmi imaginez ceva drăguţ pentru Paşte sau pentru ziua cuiva, pentru toamnă, pentru Crăciun Cred că sunt multe opţiuni pentru aceste globuleţe, iar eu plănuiesc să mai comand câteva în curând dacă vor mai fi disponibile.